REGIONAL

Au început lucrările de modernizare la patinoarul Mihai Flamaropol

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă ca a demarat lucrările de refacere şi modernizare a patinoarului Mihai Flamaropol, din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu, iar Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, promite că în mai puţin doi ani acesta va fi gata, scrie B365.ro.

Vechea construcţie, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost demolată la finele anului trecut.

„După aprobarea acestuia, anul trecut, în luna noiembrie, am obţinut autorizaţia de construire, în ianuarie 2017 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, iar la această dată se execută lucrările de excavaţie. Am prevăzut în buget suma de 33.500.000 milioane de lei pentru acest proiect.(…) În mai puţin de doi ani, loturile naţionale de hochei şi patinaj ale României trebuie să se poată pregăti şi antrena în condiţii optime, pe un patinoar nou, dotat şi echipat corespunzător şi implicit să poată reprezenta România pe plan internaţional”, anunţă Primăria Capitalei.

Municipalitatea susţine că patinoarul artificial va avea dimensiuni olimpice, va fi dotat şi echipat la standarde ridicate şi va putea găzdui competiţii sportive pe gheaţă la nivel internaţional. Construcţia, cu o suprafaţă desfăşurată pe aproximativ 9500 mp, va avea o capacitate de 3100 de locuri şi va putea fi folosit atât de sportivi, cât şi de amatori. Acesta ar urma să aibă dublă-funcţionalitate – patinoar şi centru sportiv şi de agrement.

În cadrul centrului sportiv şi de agrement vor există spaţii pentru exerciţii fizice: bazin de înot, wellness, sala de baschet, săli de fitness şi aerobic, traseu de skateboarding, skating, byking şi panou de escalada. De asemenea, sunt prevăzute şi magazine cu echipamente sportive, cafenea şi restaurant. Primăria Capitalei peconizează că facilităţile oferite de Centrul Sportiv şi de Agrement vor atrage publicul de toate vârstele să practice sportul, iar prin închirierea acestor spaţii va există un suport material în vederea susţinerii cheltuielilor pentru funcţionarea patinoarului.

Citiți articolul complet pe B365.ro.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co