Siguranța transportului cu taxiul
În București au existat tot timpul probleme legate de taxiuri. La orele de vârf este greu de găsit un taxi la comandă, în stradă, șoferii își aleg cursele și clienții, iar pornirea aparatului este o loterie. Deși reglementările în vigoare spun clar că dacă taxiul este liber, clientul nu poate fi refuzat, acest lucru nu se întâmplă. Primarul General, Gabriela Firea, s-a întâlnit la sediul Municipalității, cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, ai Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți, ai Camerei Taximetriștilor precum și reprezentanții altor operatori privați din domeniul transportului public pentru a stabili o serie de măsuri care să ducă la creșterea calității serviciilor de taximetrie în București.
Gabriela Firea a declarat că este necesar să se vină cât mai rapid cu soluții concrete pentru că transportul în regim de taxi să se desfășoare la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță în Capitală, iar neîncrederea și incertitudinile care s-au perpetuat până acum în relația dintre autoritatea locală și operatorii serviciilor de taxi să fie istorie! Primarul Capitalei a dat asigurări că va face demersuri , conform competențelor, pentru că legislația din domeniul taximetriei să reglementeze și noile aplicații de comandă online existente pe piața din România. În perioada următoare, vor exista ample acțiuni de verificare și control a modului în care se desfășoară în prezent activitatea de taximetrie , mai exact la intrările și ieșirile din Capitală, dar și în zonele aglomerate.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


