Imobiliare Valea Prahovei
SPORT

Nepoata preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal, răpită şi ucisă în Mexic

Nepoata lui Angel Maria Villar, preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal şi vicepreşedinte UEFA, a fost răpită şi apoi ucisă, în Mexic, deşi familia plătise o parte din banii ceruţi pentru răscumpărare, a anunţat ministrul spaniol de externe, Garcia-Margallo, informează Mediafax.

Nepoata lui, pe nume Maria Villar Galaz, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită în oraşul mexican Toluca, la o săptămână după ce fusese răpită în timp ce scotea bani de la un bancomat. Răpitorii au forţat-o să retragă bani din cont, după care au cerut familiei în jur de 10.000 de euro pentru răscumpărare. Potrivit Mundo Deportivo, familia a plătit o parte din banii solicitaţi, însă corpul victimei a fost găsit fără viaţă.

Preşedinte al federaţiei din Spania de 28 de ani, Angel Maria Villar a fost unul dintre cei trei candidaţi la preşedinţia UEFA, însă a ales să se retragă din cursă cu doar o săptămână înaintea alegerilor. Preşedinte a fost ales slovenul Aleksander Ceferin, în detrimentul olandezului Michael van Praag.

Conform Huffington Post, în Mexic se înregistrează anual aproximativ 1.500 de răpiri.

Sursa: Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co