Stiri

Al doilea astronaut arab va ajunge pe orbita Pământului

Una dintre cele mai bogate țări ale lumii face progrese remarcabile și în explorarea spațiului. Emiratele Arabe Unite vor trimite încă un astronaut, al doilea din istoria țării, pe orbita Pământului. Totul în cadrul unei misiuni de şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, informează AFP.

Însuși şeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, liderul emiratului Dubai și vicepreşedintele Emiratelor Arabe Unite, a făcut anunțul pe pe Twitter. “O nouă etapă” a fost atinsă odată cu “semnarea noului acord ce vizează trimiterea primului astronaut arab într-o lungă misiune de 180 de zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Sunt mândru de tinerii din Emirate”, a scris acesta pe rețeaua de socializare

Astronautul arab va face parte din echipajul misiunii SpaceX Crew-6, a cărei lansare este programată în 2023, potrivit cotidianului local The National.

Nou intrată în industria explorării spaţiale, Emiratele Arabe Unite, o ţară compusă din şapte emirate, inclusiv Abu Dhabi şi Dubai, şi-a lăsat foarte repede amprenta asupra acestui domeniu de activitate.

Primul astronaut din Emiratele Arabe Unite a fost trimis în spaţiu în 2019, într-o misiune de opt zile, la bordul unei rachete ruseşti Soyuz.

La mijlocul acelaşi an,această ţară bogată în petrol a lansat de la un centrul spaţial din Japonia un vehicul spaţial fără echipaj, în cadrul primei misiuni interplanetare a unui stat din lumea arabă.

Emiratele Arabe Unite intenţionează, de asemenea, să trimită şi un rover pe Lună, până în anul 2024, notează Agerpres.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co