Omagiu adus rezistenţei ucrainenilor la Gala Oscar 2022
Moment special la cea de-a 94-a gală a premiilor decernate de Academia de film americană. Un omagiu adus ucrainenilor care luptă în războiul provocat de Rusia a fost adus de actriţa Mila Kunis, informează site-ul publicaţiei britanice The Independent.
Născută la Cernăuţi, în Ucraina, vedeta a vorbit despre invazia Rusiei, în timp ce o introducea pe Reba McEntire, interpreta piesei “Somehow You Do”, nominalizată la categoria “Cel mai bun cântec original”.
Distincţie la categoria la “Cel mai bun cântec original” i-a revenit într-un final melodiei “No Time to Die” din filmul cu același nume.
“Când vedeţi puterea şi demnitatea celor care se confruntă cu o astfel de devastare, este imposibil să nu fiţi mişcaţi de rezistenţa lor. Nu poţi simţi decât admiraţie pentru cei care găsesc puterea de a continua să lupte”, a spus actriţa despre ucraineni.
După discursul lui Kunis, telespectatorilor şi publicului li s-a cerut să păstreze un “moment de reculegere” pentru Ucraina.
“În timp ce filmul este o cale importantă pentru noi de a ne exprima umanitatea în vremuri de conflict, realitatea este că milioane de familii din Ucraina au nevoie de hrană, îngrijire medicală, apă curată şi servicii de urgenţă”, a continuat ea mesajul impresionant.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




