Ciolacu: Ordonanţa privind preţurile la energie – “un scut” pentru români şi firme
Ordonanţa de urgenţă cu privire la reglementarea preţurilor la energie electrică şi gaze va acţiona ca “un scut” atât pentru români, cât şi pentru firme, “care nu vor mai trăi zilnic sub spectrul unor scumpiri dureroase”. Asta susține Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
“După două luni de eforturi susţinute, PSD şi-a atins obiectivul esenţial privind protejarea, timp de un an, a cetăţenilor şi a firmelor româneşti faţă de creşterea facturilor la utilităţi!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, PSD “s-a asigurat că toţi cei care vor specula preţurile vor fi aspru supraimpozitaţi”, iar gazele naturale din producţia internă vor fi vândute “la preţuri rezonabile pentru români”.
“Din discuţiile cu toţi economiştii, avem certitudinea că plafonarea preţurilor la energie şi gaze naturale, care înseamnă peste 50% din creşterea inflaţiei, va determina o stabilizare a preţurilor, cu efecte pozitive majore asupra puterii de cumpărare a românilor. Rămânem concentraţi pe măsuri care să sprijine companiile româneşti şi să menţină nivelul de trai al populaţiei, deoarece acesta este principalul motiv pentru care am intrat la guvernare”, a mai transmis Marcel Ciolacu.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



