Explozie puternică la o fabrică de materiale plastice din Bangkok – Thailanda
O explozie puternică s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o fabrică de mase plastice situată în apropiere de Bangkok, capitala Thailandei.O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte cel puţin 27 au fost rănite.
Bilanţul celor morți și răniți ar putea să crească, titrează presa internațională. Şocul exploziei a fost resimţit până la 9 kilometri distanţă.
Răniții suferă în principal de tăieturi, iar un pompier a murit, au anunțat oficialii locali.
Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 03:00, în incinta unei fabrici situată în apropiere de aeroportul internaţional al capitalei thailandeze. Fabrica produce materiale plastice spongioase.
În urma exploziei, a cărei cauză nu este deocamdată cunoscută, au fost grav afectate cartierele rezidenţiale din apropierea uzinei chimice, conform primelor informaţii.
Deflagraţia a fost urmată de un incendiu de proporţii, iar pompierii au reuşit să preia cât de cât situaţia sub control abia spre dimineaţă, după multe ore de luptă cu flăcările.
Zeci de autospeciale şi elicoptere au fost mobilizate în zonă. Cu toate acestea, o coloană de fum negru s-a ridicat deasupra fabricii și a fost vizibilă până în centrul Bangkokului, la o distanţă de 35 km.
Autorităţile au dispus evacuarea imediată a locuitorilor, aproximativ 500 de oameni, de pe o rază de 5 kilometri de locul incidentului, de teama unor eventuale explozii.
În jur de 50 de tone de produse chimice se aflau în cinci sau şase depozite ale acestei fabricii, potrivit Agerpres.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



