Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Patru persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 după vaccinare, în Vrancea

Atenție, români! Nu lăsați garda jos în privința măsurilor de prevenție după ce v-ați vaccinat anti-COVId-19. Procesul de imunizare este de durată și, între timp, vă puteți infecta, iar forma să fie severă a bolii!

Asta s-a întâmplat cu patru persoane din Vrancea, care s-au îmbolnăvit de COVID-19 după administrarea primei doze de vaccin. Trei sunt din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani.

Silviu Stanciu, purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea (sursa:agerpres.ro)

“Cele trei persoane din cadrul DGASPC Vrancea nu au avut simptome, în timp ce medicul este internat în spital, cu insuficienţă respiratorie”.

Persoanele care s-au îmbolnăvit de COVID-19 vor putea face rapelul conform protocoalelor de vaccinare.

Silviu Stanciu, purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea (sursa:agerpres.ro)

“Pentru situaţiile în care unei persoane i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile, iar în cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile. În situaţii excepţionale, rapelul poate fi administrat şi după această perioadă”.

Oficialul a mai precizat că, în Vrancea, nu s-au înregistrat cazuri de persoane care să fi avut reacţii alergice grave după vaccinare.

De la începutul epidemiei, în acest județ au fost înregistrate 7870 de persoane cu SARS-COV-2, dintre care 23 în ultimele 24 de ore.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co