Vlad Voiculescu: Nu a fost vreo discuţie să-mi ceară cineva demisia din Guvern
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, spune că nu i-a cerut nimeni demisia din funcţie, iar relaţia sa cu premierul Florin Cîţu este una foarte bună.
Pe de altă parte, Vlad Voiculescu, a declarat că este necesar ca părinţii să îşi exprime acordul informat cu privire la testarea copiilor în unităţile de învăţământ. Astfel, va exista pe paginile de internet ale Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii un formular tip pentru exprimarea acordului.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a precizat că şcolile vor funcţiona exact după scenariile verde, galben, roşu. Există, însă posiblitatea să se facă o abatere, punctual, în cazul unităţilor de învăţământ în care există mai multe cazuri de cadre didactice infectate cu SARS-CoV-2 sau cu infrastructură deficitară. Oficialul s-a referit și la stocurile de măști care vor fi repartizate în școli.
Ministrul Educației și cel al Sănătății au susținut, vineri, o conferință de presă după ce au semnat un Ordin comun referitor la începerea cursurilor, din 8 februarie. În acest document s-a încercat, spun aceștia, să se răspundă tuturor întrebărilor posibile cu privire la şcolile care se deschid, în ce scenariu, având în vedere, totodată, perspectiva părinte – profesor – manager de şcoală.
În prezent, 149 de localităţi sunt în scenariul roşu privind condiţiile de desfăşurare a cursurilor şcolare şi 903 în scenariul galben.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





