Stiri

Incident feroviar la Hunedoara. Marfar încărcat cu huilă deraiat la Petrila

Un tren marfar cu cinci vagoane încărcate cu 100 de tone de huilă extrasă de la Mina Lonea a deraiat, marți seara, de pe linia de cale ferată uzinală. Aceasta face legătura între exploatarea minieră şi un punct de încărcare a cărbunelui de la Mina Petrila, în Valea Jiului.

În urma deraierii, locomotiva şi patru vagoane cu cărbune s-au răsturnat. Din fericire, mecanicul şi ajutorul său au reușit să se salveze fără să păţească nimic.

Incidentul a avut loc pe o linie uzinală îngustă care trece pe la marginea oraşului Petrila.

Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (sursa: agerpres.ro)
“Avem o anchetă în desfăşurare. Ne bucurăm că nu sunt victime. (…) În locomotivă erau doar mecanicul şi ajutorul său. Nu au avut probleme. Când am vorbit cu ei, erau doar marcaţi de situaţia respectivă. (…) Calea ferată nu are probleme în zonă. Trenul a deraiat, probabil că era mâzgă pe linie. Asta bănuim”.

Cauzele incidentului vor fi analizate în cadrul unei anchete interne. S-a trecut, de asemenea, la evaluarea pagubelor şi efectuarea reparaţiilor necesare. De joi, activitatea de transport a cărbunelui să fie reluată cu o locomotivă de rezervă.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co