Cel mai probabil așa vi-l aduceți aminte pe Daniel Ghiță, fostul luptător K1.
Situația însă s-a schimbat.
Intrat mai demult în politică ca membru al Partidului România Unită, acum deschide lista de candidați PSD pentru Camera Deputaților, la Ilfov, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Ghiță se remarcă însă prin postările de pe Facebook în care promovează teorii ale conspirației despre pandemia de COVID și militează împotriva purtării măștii.
Acesta scrie pe rețelele sociale despre românii „manipulați de niște găști, care plătesc bani grei și duc campanii antiromânești”, „instaurarea fricii”, „suprimarea religiei creștin ortodoxă” și își exprimă opinii medicale deși nu îl recomandă nimic pentru asta.
PSD a încercat în ultimele săptămâni să se desprindă de trecut și să renunțe la nume controversate de pe listele pentru viitorul Parlament.
A renunțat la cei care au modificat legile justiției, sau la aripa ultra-naționalistă reprezentată de Liviu Pleșoianu care nu a mai prins un loc pe liste.
De asemenea, liderii partidului au convins nume din zona de sănătate să se alăture PSD. Astfel, pe liste au ajuns Alexandru Rafila sau Adrian Streinu-Cercel, personalități vizibile în perioada crizei COVID, care au promovat măsurile de protecție și de siguranță anti-Covid.
Însă, pe listele PSD și-au găsit locul alte personalități care promovează teorii ale conspirației, vorbesc despre „campanii anti-românești” și scriu pe Facebook despre cum masca „scade imunitatea”, fără a aduce nicio dovadă sau fără a avea vreo recomandare profesională.