PSD cere demisia ministrului Transporturilor, după accidentul rutier
Partidul Social Democrat îi cere lui Lucian Bode, ministrulTransporturilor, să demisioneze din funcţie după ce automobilul în care se afla acesta a fost implicat, duminică, într-un accident rutier.
“Demisia, Bode! În loc să facă drumuri, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, îşi face cale liberă în trafic cu girofarul, până când intră frontal în maşina unor turişti din Polonia! Pentru Bode, nu contează nici legea, nici siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Pentru şeful lui Bode, Ludovic Orban, nu contează că fapta ministrului Transporturilor se încadrează în sfera penalului! Câta vreme Bode nu a intrat cu maşina în bolidul vreunui interlop, nu e o problemă, poate să rămână în funcţie! “, au scris reprezentanții PSD pe pagina de Facebook a formațiunuii politice.
Ministerul Transporturilor a anunţat, duminică, că autovehiculul în care se afla Lucian Bode a fost implicat într-un accident rutier.
Ministerul Transporturilor
“În cursul zilei de ieri, 30 august 2020, pe drumul de întoarcere de la Zalău la Bucureşti, autovehiculul în care se afla ministrul Lucian Bode a fost implicat pe DN7, în zona localităţii Drăganul din judeţul Argeş, într-un eveniment rutier. Menţionăm că ministrul Lucian Bode nu se afla la volanul maşinii, acesta fiind pasager. În urma acestui eveniment, ministrul Lucian Bode nu a necesitat îngrijiri medicale, iar celelalte persoane implicate în evenimentul rutier nu au necesitat internare”.
Premierul Ludovic Orban a precizat, legat de acest subiect, că Poliţia trebuie să verifice circumstanţele producerii accidentului rutier în care a fost implicat ministrul Transporturilor. De altfel, Parchetul Militar anchetează deja incidentul auto în care a fost implicat Lucian Bode.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



