Spitalul Câmpina, fără medic la Primiri Urgențe, pentru mai multe zile!
Spitalul Municipal Câmpina , care este unitate suport COVID-19, va funcţiona timp de mai multe zile fără medic la Compartimentul de Primiri Urgenţe! Cum se explică acest fapt, în plină pandemie de coronavirus?
Conducerea Spitalului Câmpina (sursa: agerpres.ro)
“Datorită detaşării către UPU a doi medici din cadrul CPU Câmpina, Spitalul Municipal Câmpina va funcţiona fără medic în serviciu de urgenţă, până pe 8 septembrie 2020 program de zi şi în data de 3 septembrie 2020 24 de ore. În acest context, vă solicităm ca în intervalele menţionate urgenţele să fie preluate de Unitatea de Primiri Urgenţe Ploieşti”.
Spitalul are un necesar de zece medici la Primiri Urgențe CPU, însă are în prezent doar şase , dintre care unul este în concediu medical, iar doi au fost detaşaţi la UPU Ploieşti, mai arartă conducerea Spitalui Câmpina.
Astfel, compartimentul funcţionează acum cu trei medici, iar conducerea unităţii a luat decizia de a nu acoperi turele de zi în perioada menţionată în adresă.
Pe de altă parte, medicii din UPU Ploieşti sunt nemulţumiţi de solicitarea conducerii Spitalului Câmpina ca urgenţele să fie preluate în această perioadă de către ei.
Mesaj medici UPU Ploiești (sursa: agerpres.ro)
“Spitalul nostru este spital de urgenţă, unic într-un judeţ cu aproape 800.000 de locuitori. Asigurăm tratamentul specific şi gestionarea a 2/3 din pacienţii COVID. Bucureştiul şi Sectorul Agricol Ilfov au aproape două milioane de locuitori şi sunt deservite sanitar de aproape 50 de unităţi sanitare de stat şi private, din care 11 spitale clinice universitare. Prin modul în care este gestionată activitatea medicală a unităţilor medicale din judeţul Prahova, riscăm ca totul să se blocheze prin non-combatul unora din spitale”.
Detaşarea celor doi medici de la Câmpina este valabilă până pe 26 septembrie.
De la începutul epidemiei, în Prahova au fost raportate 4.287 de cazuri de coronavirus.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




