Focar la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare din Dolj. 18 cazuri, confirmate
Tot mai multe cazuri de coronavirus se înregistrează în unitățile medicale din țară! 18 persoane sunt confirmate cu SARS-COV-2 la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare din judeţul Dolj. Este vorba despre patru pacienţi şi 14 membri ai personalului angajat.
Prefectul de Dolj a dispus ca tot personalul angajat şi toţi pacienţii să fie testaţi în regim de urgenţă, iar Direcţia de Sănătate Publică să monitorizeze zilnic situaţia.
Totodată, conducerea unităţii sanitare va pune în aplicare măsurile recomandate de reprezentanţii DSP Dolj, care desfăşoară ancheta epidemiologică în spital.
La Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare sunt internaţi 446 de pacienţi, iar 347 de persoane constituie personalul activ al unităţii.
În total, la nivelul județului Dolj au fost raportate 1.596 de cazuri.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




