Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

România, într-o fază de platou a infecțiilor cu noul coronavirus

1.392 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în România, în ultimele 24 de ore, la peste 25.300 de teste, cee ace înseamnă că  rata de infectare este constanță în ultimele zile.

Astfel, pe teritoriul României sunt în total 76.355 de persoane care au contractat virusul, iar peste 34.500 de oameni s-au vindecat.

Municipiul Bucureşti (cu un record de 214 noi cazuri) şi judeţele Prahova (112), Bacău (79), Bihor (67) sunt zonele cu cele mai multe inferctări de la ultima raportare.

Peste 7.300 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil și continupă să crească numărul celor aflați în stare gravă, pe secțiile de Terapie Intensivă, la 497.

Alți 42 de români au pierdut lupta cu boala în ultimele 24 de ore. Este vorba despre 25 bărbaţi şi 17 femei, iar numărul total al deceselor în România se aproipie de 3.200.

Un deces s-a înregistrat la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, câte două la categoria de vârstă 40 – 49 ani şi 50 – 59 ani și restul la persoane cu vârsta de peste 60 ani.

38 dintre cei 42 de oameni uciși în ultimele ore de virus prezentau și alte afecțiuni.

În ceea ce privește situația românilor aflați în alte state, 5.919 sunt confirmați cu SARS-COV-2, iar 124 și-au pierdut viața din această cauză.

În lume, sunt 22,6 milioane raportate cu noul coronavirus și 792.000 de decese.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co