Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Fară test COVID-19 pentru români dacă tranzitează Serbia

Tranzitul persoanelor care călătoresc din România prin Serbia şi care nu depăşeşte o durată de 12 ore este permis fără obligativitatea prezentării unui test PCR privind infecţia cu virusul SARS-CoV-2,informează Ministerul Afacerilor Externe.
Comunicat MAE

“Conform noilor prevederi, începând cu data de 20 august, tranzitul persoanelor care călătoresc din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord şi care nu depăşeşte o durată de 12 ore este permis fără obligativitatea prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ persoanele care intră pe teritoriul Republicii Serbia dinspre unul dintre cele patru state menţionate anterior, dacă persoanele în cauză au fost doar în tranzit, pentru nu mai mult de 12 ore, pe teritoriul acestora”.Totodată, autorităţile sârbe au anunţat noi excepţii de la obligativitatea prezentării unui test PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

“Astfel, începând cu data de 20 august, în plus faţă de categoriile exceptate anterior, cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens, membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore, personalul feroviar, personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe,

copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, şi personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi cel al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente”.

Mai sunt exceptaţi de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test negativ lucrătorii transfrontalieri care deţin documente doveditoare valabile în acest sens, transportatorii care au ca destinaţie finală Republica Serbia sau care preiau marfă din acest stat, membrii echipajelor de transport rutier de persoane (autobuze de linie şi de transport internaţional de persoane), aflaţi fie în tranzit, fie având destinaţia finală Serbia, prexum și personalul Navigant.

MAE reaminteşte că, în celelalte cazuri, intrarea cetăţenilor străini care sosesc din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord în Republica Serbia se poate realiza doar cu prezentarea unui test molecular negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării, în laboratoare acreditate la nivel naţional.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co