Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Guvernul, preocupat de problemele din Valea Jiului și de viitorul acestei zone

Valea Jiului, cândva una din principalele zone miniere ale țării, se confruntă acum cu șomaj ridicat, sărăcie și multe alte probleme. Prezent, joi, la ceremonia de comemorare a eroilor mineri decedați în minele din Valea Jiului și în timpul grevei din 1929 depunere de coroane la Statuia minerului din Parcul Central “Carol Schreter” din Petroşani, premierul Ludovic Orban a dat asigurări că Executivul este preocupat de situația din Valea Jiului şi caută să găsească cele mai bune soluţii, astfel încât regiunea să aibă un viitor.

Discursul premierului a fost, insă, presărat de huiduieli…

Premierul a adăugat că situaţia existentă la nivelul Văii Jiului trebuie privită cu realism.

Şeful Executivului a punctat că este necesară găsirea unor soluţii şi pentru includerea celor două exploatări miniere, Lupeni şi Lonea, pe care “alţii au vrut să le închidă”.

Totodată, primul ministru a subliniat că Valea Jiului trebuie “să se deschidă spre exterior”și a făcut referire la proiectele de infrastructură rutieră zonale care trebuie continuate. A menționat, între altele, DN 66 A, care trebuie să facă legătura între Valea Jiului cu DN 6 prin Herculane, şi drumul spre Voineasa care face legătura cu Transalpina şi cu DN 7 pe Valea Oltului.

Orban a făcut apel la administraţiile locale din zonă să se unească pentru bunul mers al regiunii, devenită defavorizată în ultimii ani, după ce în comunism susținea puternic industia țării.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co