Stiri

Chinezii nu iartă. Zeci de arestări după prăbușirea unui hotel de carantină

Autorităţile chineze au trecut la măsuri drastice. 23 de persoane au fost aresatate în legătură cu modificarea ilegală a unei construcţii, după prăbuşirea în martie a unui hotel folosit ca spaţiu de carantină. În urma incidentului, 29 de oameni au murit şi 42 au fost răniţi.

Hotelul Xinjia, cu 66 de camere, situat în oraşul Quanzhou din provincia estică Fujian, s-a prăbuşit la 7 martie. Sub dărâmături au fost prinși zeci de oameni ţinuţi acolo în carantină, după ce reveniseră din regiuni puternic afectate de noul coronavirus.

Ancheta oficială a stabilit că la structura iniţială cu patru etaje au mai fost adăugate trei, în mod ilegal, iar responsabilii cu controlul securităţii în construcţii au prezentat, în înţelegere cu proprietarul, rapoarte false cu privire la imobil.

Pe lângă cele 23 de persoane arestate, mai mulți responsabili locali sunt anchetaţi pentru posibile fapte de corupţie legate de producerea tragediei, scrie presa de la Beijing.

În legătură cu aceelaşi caz au fost sancţionaţi primarul din regiunea respectivă, pentru neîndeplinirea obligaţiilor, precum şi zece alţi funcţionari.
Înainte de Anul nou lunar – marcat în 2020 pe 25 ianuarie – la hotel începuseră lucrări de renovare la primul etaj, iar muncitorii îi semnalaseră proprietarului clădirii, cu puţin timp înainte de prăbuşire, că un stâlp de susţinere era deformat.

Tragedia produsă acolo este cu atât mai mare cu cât toţi ocupanţii hotelului fuseseră testaţi negativ pentru coronavirus.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co