Haos în Educație. Calendarul BAC-ului, aprobat, în ciuda acțiunilor sindicale
Este haos în Educație, deși calendarul de organizare și desfășurare a Bacalaureatului 2020 a fost în cele din urmă publicat, luni, de Ministerul Educației.
Înscrierile la Examenul Maturității încep pe 3 iunie, din 22 iunie sunt programate probele scrise, iar pe 30 iunie vor fi publicate rezultatele.
În contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.
De asemenea, distanţa între elevi în sălile de examen va fi de cel puţin 2 metri. Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine examenul conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.
Mai multe federaţii sindicale din învăţământ au atras atenția că, în condiții de izolare generate de epidemie, nu au fost acordate şanse egale la educaţie în România. Mai exact, că unii elevi, studenţi şi profesori nu au avut dispozitive electronice conectate la internet pentru cursurile virtuale.
În paralel, în Camera Deputaţilor s-a dezbătut, luni, moţiunea simplă “Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”.
Pro România şi PSD solicită demisia Monicăi Anisie, ministrului Educaţiei, pe care o acuză de “haos” în domeniu, dar şi de “lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă”.
Votul la această moțiune va fi dat miercuri.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


