500 de euro, amenda în Germania pentru nerespectarea distanţei sociale minime
Numărul tot mai mare de persoane depistate pozitiv la noul coronavirus determina autorităţile de pe Bătrânul Continent să recurga la măsuri tot mai drastice. Astfeş, nerespectarea distanţării sociale minime de 1,5 metri pentru a lupta împotriva pandemiei va fi pedepsită la Berlin cu o amendă de până la 500 de euro!
De asemenea, “oricine îşi părăseşte locuinţa fără un motiv valabil va trebui să plătească între 10 şi 100 de euro amendă”, potrivit oficiailor din Berlin.
Deşi pentru capitala Germaniei nu a fost impusă măsura izolării totale, locuitorii sunt invitaţi să rămână în case şi să iasă doar pentru a merge la cumpărături, a consulta un medic sau a face o plimbare în parc, departe de ceilalţi.
Dacă un restaurant decide să se deschidă la un moment dat, amenda de care sunt pasibili proprietarii acestuia variază de la 1.000 la 10.000 de euro. Acelaşi tarif va fi aplicat şi persoanelor care primesc turişti sau îşi subînchiriază cazarea.
În alte landuri, cum ar fi Hesse, amenda pentru nerespectarea distanţării sociale poate fi şi mai dură, ajungând până la 1.000 de euro.
Germania şi-a prelungit cel puţin până la 19 aprilie măsurile de distanţare socială şi restricţiile (închiderea şcolilor, restaurantelor, aşezămintelor culturale, barurilor şi cluburilor). De asemenea, adunarea în grupuri de peste două persoane este interzisă.
Germania înregistra vineri dimineaţă aproape 80.000 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus şi 1.017 decese, potrivit Institutului Robert Koch.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



