Sorina Pintea, eliberată din arest! S-a decis plasarea ei sub control judicar
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, eliberată din arest preventiv! Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar, în dosarul în care este acuzată de luare de mită. Hotărârea este definitivă.
Vineri dimineaţă, Sorina Pintea a fost adusă în instanţă fără cătuşe la mâini, iar şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise.
Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
Sorina Pintea ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite, iar flagrantul s-a produs pe 28 februarie, în biroul său din cadrul spitalului din Baia Mare.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




