Moţiunea de cenzură inițiată de PSD, adoptată. Guvernul Orban, demis!
Moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, iniţiată de PSD, a fost adoptată, miercuri, de Parlament. S-au înregistrat 261 de voturi “pentru” şi 139 – ”împotrivă”, iar Guvernul Orban a fost demis. Astfel, proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin este automat respins și nu mai poate fi promovat prin ordonanță de urgență.
Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, susține că, în acest moment este o criză politică în România, provocată de Ludovic Orban şi de PNL.
Parlamentul este dominat de ”forţe retrograde”, care au călcat în picioare democraţia, dar Guvernul cade în picioare, este de părere Ludovic Orban, premierul demis.
Desemnarea de către peședintele țării a unui candidat la postul de prim-ministru este primul pas care urmează să fie făcut în acest context, precizează Marcel Ciolacu. În funcție de concluzia la care se ajunge, la consultările de la Cotroceni, se poate merge fie pe instalarea noului Executiv, fie pe procedura care duce la anticipate.
Dacă președintele îl va nominalza tot pe Ludovic Orban pentru funcția de prim-ministru, analiștii politici susțin că acesta va veni în fața Parlamentului pentru votul de încredere cu aceeași echipă guvernamentală din acest moment.
Numele vehiculate de social-democrați pentru postul de premier sunt cele ale lui Vasile Dâncu și Remus Pricopie.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




