Stiri

Scandal la Spitalul Floreasca! Medicul Mircea Beuran, demis de la șefia Secției de Chirurgie

Măsuri dure luate de Ministerul Sănătății, după moartea pacientei de 66 de ani care a ars, la sfârșitul anului trecut, pe masa de operații la Spitalul Floreasca!
Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu 30.000 de lei unitatea medicală “pentru neregulile găsite”.
Totodată, s-a decis demiterea prof. dr. Mircea Beuran din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale.

Comunicat Ministerul Sănătății
“Concluziile cercetării administrative arată că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei. (…) De asemenea, Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu amenzi unitatea spitalicească pentru neregulile găsite, cât şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei, cuantumul acestora fiind de aproximativ 30.000 de lei”.
Profesorul Beuran se apără și spune că nu a încercat să mușamalizeze incidentul. Precizează, de asemenea, că nu este un piroman. Recunoaște că este o tragedie, dar nu premeditată.
În spirit de solidaritate cu colegii lor, mai mulţi medici, asistenţi medicali şi infirmiere de la Spitalul Floreasca au anunţat, luni, că întrerup activitatea și vot asigura asistenţa doar pentru urgenţele “majore”.

Comunicat Spitalul Floreasca
“Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca doreşte să îşi exprime îngrijorarea faţă de felul în care este tratat un incident medical regretabil şi de lipsa respectului şi deontologiei a tuturor celor implicaţi. Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu şi a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil ca, înainte de finalizarea oricărei anchete, să fie demis din funcţie prof. dr. Mircea Beuran”.

Cadrele medicale mai solicită Ministerului Sănătăţii să ancheteze “mai ales” situaţia care a permis să se ajungă la cazul pacientei care a suferit arsuri pe masa de operaţie.

Comunicat Spitalul Floreasca
“Dorim să semnalăm că situaţia spitalului este extrem de gravă şi că această situaţie se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care îşi desfăşoară activitatea în spital. În aceste condiţii, medicii au decis întreruperea activităţii atât în interesul nostru, cât şi al pacienţilor pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistenţă medicală numai pentru urgenţele majore conform legislaţiei în vigoare”.

Pe 22 decembrie anul trecut, o pacientă cu afecțiuni oncologice a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corporală în timpul operației și, la o săptămână distanță, a decedat.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co