Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

“Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”! 30 de ani de la Revoluție

O serie de evenimente comemorative au marcat, luni, 30 de ani de la evenimentele tragice de la Timișoara, care au dat startul Revoluției din Decembrie 1989.
Famiile celor care și-au pierdut viața, rude, prieteni și oameni obișnuiți au participat la slujba de pomenire a martirilor şi au aprins o candelă pentru fiecare dintre ei.

Pe 15 decembrie 1989, câteva sute de enoriaşi maghiari au venit în apărarea pastorului reformat László Tőkés – un opozant al regimului comunist –care primise o sentinţă de evacuare din casa parohială, aflată în aceeaşi clădire cu Biserica Reformată.

În Piața Sf. Maria din Timișoara, în jurul orei 16.00, oamenii au răspuns apelului pastorului de a fi martorii evacuării sale din locuință și mutării în altă parohie, ca urmare a criticilor aduse regimului Nicolae Ceaușescu. A fost semnalul dat public că regimul comunist din România este contestat și are zilele numărate.
O zi mai târziu, pe 16 decembrie, la ora 14.00, în Timișoara, s-a scandat „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”.

La 30 de ani de la acele evenimente, László Tőkés a declarat că în decembrie 1989 credea că, dacă România va scăpa de Nicolae Ceauşescu, va scăpa şi de comunism.
În timpul Revoluției din 1989, la Timișoara au fost ucise 93 de persoane, iar 373 au fost rănite. Dintre acestea, 20 de persoane au murit după 22 decembrie 1989.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co