Colectiv, condamnări dure! Piedone – 8 ani şi 6 luni închisoare, patronii – câte 11 ani şi 8 luni
Sentințe dure în Dosarul Colectiv date de Tribunalul Bucureşti! Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru club.
Totodată, Tribunalul a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 11 ani şi 8 luni închisoare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Daniela Niţă – patroana firmei de artificii – a fost condamnată și ea la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, iar Cristian Niţă, directorul aceleiași societăți, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.
Procurorii au cerut, cumulat, pentru cei 13 inculpaţi, 160 de ani de închisoare.
În Tragedia de la Colectiv, din 30 octombrie 2015, 64 de tineri și-au pierdut viața și peste 140 au fost răniți.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


