Birchall atac către Mazăre: Să-l mai fi lăsat la plajă, să-și exercite talentele de salvamar
Ana Birchall, care a făcut demersuri pentru a-l aduce pe Radu Mazăre în România, pentru a-și ispăși pedeapsa, spune că a fost acuzată de acesta de „exces de zel”.
Birchall este ironică și spune că „era mai bine să-l fi lăsat pe plajă, salvamar”.
„Ziua și atacul la Ana Birchall! Și ghiciți cine mă atacă de data asta! Nimeni altul decât Radu Mazăre, cel mai cinstit edil pe care l-a avut vreodată România! Aflu că se continuă atacul și campaniile de defăimare și denigrare la adresa mea”, a scris Ana Birchall, pe Facebook, miercuri dimineață.
Birchall spune că și-a îndeplinit obligațiile de ministru al justiției și l-a adus în țară, într-un timp scurt, pe Radu Mazăre să-și execute pedeapsa, ceea ce acum este „de condamnat”.
Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare a fost adus, în 20 mai 2019, România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea ţării noastre, potrivit Poliţiei Române. Fostul primar al Constanţei a fost escortat până la Penitenciarul Rahova.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




