200 de cicliști s-au întrecut în paradisul natural din Delta Văcărești
Amatori și profesioniști au luat startul la cea de-a treia ediție a București MTB Race.
Cicliști de toate vârstele, cadeți, juniori, seniori, au concurat pentru trofeu la cursele de Mountain Bike organizate de Federația Română de Ciclism.
Traseul a avut aproximativ șase kilometri și a fost parcurs de mai multe ori, în funcție de categoria de vârstă a participanților.
Pe lângă amatorii care au dorit neapărat să încerce senzațiile tari din Delta Văcărești, s-au duelat și sportivi profesioniști.
Toți au fost încurajați de galerie frenetică, iubitorii de biciclete fiind așezați în punctele cheie ale traseului.
La final s-a impus elvețianul Fabian Giger, cunoscut rutier la nivel internațional, câștigător a numeroase etape în circuitele de profil.
Fabian Giger, câștigător București MTB Race 2019
“Sunt foarte bucuros, este pentru prima dată când am venit în București. A fost o cursă grea, cu elemente dificile. Mi-a plăcut asta, a fost închis centrul, mulți spectatori, traseu rapid, sunt fericit că am am câștigat “
Cel mai bine clasat român a fost Ede Molnar, rutier ce speră să-i calce pe urme lui Vlad Dascălu, calificat cu echipa”tricoloră” la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din vara lui 2020.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




