Barcelona, în continuare scena protestelor violente
Protestele și violențele au continuat în Barcelona, pentru a treia zi consecutiv, după condamnările pronunţate luni de justiţia spaniolă împotriva liderilor separatişti catalani.
Baricade, automobile în flăcări și ciocniri violente între manifestanţi și forțele de ordine. Așa a arăt tabloul zilei în Barcelona, în timp ce protestatari agresivi au aruncat pietre, petarde şi “obiecte cu acid” către poliţişti.
Curtea Supremă de la Madrid a condamnat luni la pedepse cu închisoarea de până la 13 ani nouă lideri implicaţi în referendumul pentru independenţa Cataloniei din octombrie 2017.
Incidentele violente s-au soldat cu sute de răniți, inclusiv în rândul poliţiei, şi zeci de arestări.
Mii de catalani au participat și la proteste pașnice, în mai mule localități în ultimele zile, împotriva sentinţelor respective și au fost organizate “marşuri pentru libertate”.
Liderul separatist Carles Puigdemont, fost preşedinte al guvernului provincial catalan, i-a încurajat pe protestatari să îşi continue mobilizarea pentru un “tsunami democratic”.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a condamnat violenţele şi a promis că guvernul Spaniei va continua să “garanteze securitatea” în provincie.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



