Este oficial! Alianţă electorală ALDE – Pro România pentru prezidenţiale
Alianţă politică electorală ! Liderii ALDE şi Pro România au semnat un protocol în acest sens și au anunţat susţinerea lui Mircea Diaconu, candidat independent, la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.
Totodată, au decis desemnarea în funcţiile de copreşedinţi ai formaţiunii pe Norica Nicolai din partea ALDE şi Sorin Câmpeanu din partea Pro România.
Cei doi ar urma să coordoneze campania alianţei ALDE şi Pro România, iar alinața electorală va fi înregistrată săptămâna viitoare, la Biroul Electoral Central.
ALDE a stabilit, luni, ieşirea de la guvernare.
Ministrul de Externe Ramona Mănescu, singurul ministru ALDE care a rămas în Guvern, şi-a înaintat demisia din toate funcţiile deţinute în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Aceasta a precizat că nu va intra în PSD.
Ceilalți miniști ALDE din cabinetul Dăncilă, Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton, au demisionat, marţi, din funcţie.
Niculae Bădălău a fost propus interimar ministru al Energiei, Ioan Deneş interimar la Ministerul Mediului, iar Ştefan Radu Oprea ministru interimar pentru relaţia cu Parlamentul. Aceste propuneri au fost trimise de către premierul Viorica Dăncilă la Cotroceni.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



