Mircea Drăghici, fostul trezorier PSD, trimis în judecată de DNA
Mircea Drăghici, fostul trezorier PSD, a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA pentru două fapte de delapidare și pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri.
Acesta şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil. Potrivit DNA, formațiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să își exprime poziția procesuală, cu privire la constituirea de parte civilă, până la începerea cercetării judecătorești în cauză.
În cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, Drăghici, împreună cu o persoană din familie, ar fi negociat și convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.
După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia Drăghici îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului, mai spune rechizitoriul procurorilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




