În linie dreaptă: vineri începe Festivalul Internațional de Teatru de Stradă
Așteptarea devine din ce în ce mai scurtă pentru cei care nu mai au răbdarea până la startul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti – B-FIT in the Street!
Vineri, pe 12 iulie, de la ora 19.00, 11 trupe internaţionale de teatru de stradă vor anima străzile şi pieţele Capitalei.
Piaţa Universităţii va fi zona centrală a zilei de deschidere cu un program de spectacole care vor ţine pe tot parcursul serii, de la defilări pe catalige şi spectacole de acrobaţie, la reprezentaţii ale stegarilor şi ale muzicanţilor toboşari şi cimpoieri.
În total, vor fi 3 zile pline de magie și spectacol, cu peste 60 de reprezentaţii cu mai mult de 200 de artişti din opt ţări. Artiștii veniți tocmai din Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie, Spania și nu numai vor prezenta spectacole de acrobaţie şi jonglerie, spectacole pe catalige, dans contemporan, performance stradal şi o spectaculoasă paradă, care va avea loc sâmbătă, 13 iulie, pe Calea Victoriei, de la Piaţa „George Enescu” până la Piaţa Universităţii.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



