Muzeul Naţional din Qatar, o “bijuterie” costisitoare
Muzeul Naţional din Qatar, conceput de celebrul arhitect francez Jean Nouvel, și-a deschis recent porțile la Doha.
Conceput futuristic, în formă de trandafir al deşertului cu formaţiuni de cristale şi nisip specifice zonelor uscate, muzeul se întinde pe o suprafaţă de 52.000 de metri pătraţi. La intrare este decorat cu peste o sută de fântâni sculptate și dispune de galerii impresionante cu expoziţii, precum și de o vastă curte interioară.
Instituția celebrează trecutul beduin al ţării, prezentul influenţat de resurse de petrol şi gaze, dar şi imensa sa bogăţie, precum şi dorinţa emirului de a se diferenţia de vecini în ochii comunităţii internaţionale.
A costat aproximativ 434 de milioane de dolari și trebuia finalizat în 2016, cu un an înainte ca vechii aliaţi ai administraţiei de la Doha, printre care Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, să impună statului o izolare economică şi diplomatică.
Qatarului i se impută faptul că nu s-a distanţat suficient de Iran, o putere regională şiită rivală Arabiei Saudite sunnite, şi că sprijină grupuri islamiste radicale, lucruri pe care administraţia de la Doha le neagă.
Edificiul se alătură altor clădiri celebre din Doha, precum Biblioteca Naţională sau Muzeul de Artă Islamică, și are toate șansele să devină “o destinaţie turistică” şi “un simbol”.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




