Stiri

Dezastru în Bucureşti după ploaia îngheţată

Ploaia de gheaţă s-a oprit, dar a lăsat dezastru în Bucureşti.

Aproape că nu există străzi fără copaci căzuţi sau care stau să se prăbuşească.

Autorităţile au anunţat că se vor forma comisii speciale, pentru a-i putea despăgubi pe cei care au avut de suferit.

Zeci de pompieri au fost nevoiti să ia la pas bulervardele mari din Capitală pentru a îndepărta pomii care au căzut pe autoturisme.

Oamenii au ajuns la spitale, cu fracturi la mâini şi picioare sau cu traumatisme craniene. Un tânăr a căzut inconştient după ce a fost lovit de o creangă groasă, iar peste o femeia s-a prăbuşit un arbore tocmai când ieşea din bloc.

Pentru prima oară, prin sistemul RO Alert, populaţia a fost rugată să nu mai sune la 112 dacă nu există un pericol iminent.

Numeroasele avarii apărute la liniile de contact în urma condiţiilor meteo extreme au perturbat programul de transport, iar circulaţia vehiculelor STB s-a desfăşurat cu mare dificultate.

Astfel, au fost înregistate 115 avarii la reţeaua electrică a tramvaielor şi troleibuzelor, din cauza crengilor sau a arborilor căzuţi pe firul de contact.

Totodată, zeci de şoferi şi vatmani ai STB acuză conducerea instituţiei că au fost lăsaţi în frig, în traseu, sâmbătă, asta după ce zeci de copaci prăbuşiţi au blocat atât liniile de rulare cât şi cele de contact.

Fenomenul de ploaie îngheţată din această iarnă a fost cel mai lung de până acum. Şi cel mai intens. A fost afectată în special Muntenia, unde meteorologii au emis alerte de cod portocaliu. Gheaţa a secerat copacii chiar dacă mulţi dintre ei erau toaletaţi.

Vremea se încălzeşte semnificativ în următoarele zile, astfel că în sud-estul ţării temperaturile vor ajunge, marţi şi miercuri, la 14 grade Celsius.

În Capitală, temperaturile cresc de la o zi la alta, începând de astăzi.

Miercuri, în București, temperaturile ajung la 9 grade Celsius.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co