Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Robotul de 1 milion de dolari vine la Bucureşti

În perioada 20-22 martie 2019, România va fi gazda celui mai mare eveniment de robotică din Europa. Este vorba despre Forumul European al Roboticii.

Participanții la acest eveniment se vor putea întâlni cu TALOS – robotulul umanoid biped de 1 milion de dolari realizat de start-up-ul european PAL Robotics.

Așadar, veți putea afla ultimele noutăți din cercetare în domeniul roboticii și, mai ales, veți putea discuta despre parteneriate în cadrul unor proiecte de cercetare în cadrul Horizon 2020.

Biletele Super Early Birds s-au pus deja în vânzare, iar termenul până la care pot fi achizționate la aproape jumătate de preț este 11 ianuarie.

Forumul European al Roboticii este organizat de euRobotics sub umbrela SPARC, un parteneriat public privat pentru dezvoltarea roboticii in Europa. ERF 2018 este găzduit de Asociația E-Civis, în colaborare cu Universitatea Politehnică din București și Universitatea București, Facultatea de Matematică și Informatică.

Capitala noastră devine, astfel, locul de întâlnire anual al industriei de robotică și va reuni peste 1.000 de cercetători, ingineri, manageri, antreprenori şi oameni de afaceri de pe continent.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co