Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului introdusă în Parlament
Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României” a fost citită astăzi în plenul Parlamentului.
Urmează ca în şedinţa de joi să fie dezbătută şi votată de parlamentari – potrivit deciziei membrilor Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Legislativului.
163 de parlamentari au semnat textul moţiunii de cenzură iniţiată de Opoziţie.
În moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României”, Opoziţia critică legile justiţiei.
De altfel, Opoziţia îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că nu a respectat programul de guvernare asumat la începutul mandatului.
Conform regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputatilor şi Senatului, moţiunea de cenzură este iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se prezintă birourilor permanente.
De asemenea, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii, iar dezbaterea acesteia are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Moţiunea de cezură pentru demiterea Guvernului condus de Viorica Dăncilă a fost depusă, vineri, în Parlament.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




