Defilări impresionante de Ziua Națională a României
Programul paradei militare de întâi decembrie din Bucureşti a început la ora zece. Defilarea are loc, conform tradiţiei, în Piaţa Arcul de Triumf și este o amplă desfăşurare de forţe armate.
În Bucureşti, are loc cea mai spectaculoasă paradă militară, pe măsura Centenarului Marii Uniri pe care îl sărbătorim astăzi. Potrivit estimărilor, treizeci de mii de români vor veni să vadă parada din Bucureşti, iar după încheierea acesteia MAI va organiza în Parcul Herăstrău o expoziţie de mijloace tehnice, acompaniată de un concert de muzică de fanfară.
Față de anii precedenți, când traseul era ceva mai scurt anul acesta defilarea trece de sediul central al PSD din Kiseleff.
În tribuna oficială stau foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, preşedintele Curţii Constituţionale a României, miniştri, parlamentari, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, lideri de partide, reprezentanţi ai Armatei, și veterani.
După ce a fost intonat Imnul Naţional al României Preşedintele a depus o coroană de flori după care s-a ţinut un moment de reculegere.
Forţele terestre au început defilarea pe sub Arcul de Triumf. Elicoptere şi avioane militare Hercules, MiG 21 Lancer şi IAR 99 au survolat Arcul de Triumf.
La eveniment a fost prezentat și sistemul de rachete Patriot. Un moment mai puțin plăcut a avut loc la trecerea pe sub Arcul de Triumf al Jandarmeriei.Mai multe persoane au huiduit trecerea jandarmilor şi s-au întors cu spatele.
Nu numai Bucureștiul se poate mândrii cu o defilare impresionantă de Ziua Națională. Alba Iulia organizează un amplu eveniment, la care vor asista Preşedintele României şi alţi înalţi oficiali.
Parada militară din Alba Iulia începe la 15.30. Programul include defilarea a peste douăzeci de detaşamente, cu peste o mie de soldaţi, peste o sută de vehicule, precum și aeronave militare.
La eveniment vor fi aşteptaţi aproape o sută de mii de cetăţeni.
În țară de Ziua Naţională sunt așteptate să asiste peste 550.000 de persoane la cele aproape 450 de manifestări.
De 1 Decembrie, Drapelul naţional este arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





