Ultima zi pentru depunerea declaraţiei unice
Ieri, 31 iulie, a fost ultima zi în care a mai putut fi depusă Declaraţia Unică.
Aceasta se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.
Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.
Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.
Până acum, Declarația a putut fi depusă și pe hârtie, dar și electronic. Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, conform legislaţiei fiscale în vigoare.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat în urmă cu o săptămână că au fost depuse peste 602.000 de declaraţii unice, dintre care 30% în format online.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




