Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Şase foşti miniştri scapă de acuzaţii

DNA anunţă stadiul dosarelor Microsoft, menţionând că acuzaţiile faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Şerban Mihăilescu au fost clasate.Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Şerban Mihăilescu scapă de acuzaţii în Microsoft.Mihaiela Iorga, procurorul care a instrumentat dosarului Microsoft, susţine că nu are ce să îşi reproşeze privind activitatea în această cauză, menţionând că şi-a făcut treaba. Precizarea, după clasarea acuzaţiilor în privinţa mai multor foşti miniştri, ca urmare a prescripţiei.”Prescripţia trebuie să ştii să o calculezi şi trebuie să stabileşti corect momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării infracţiunii. Ce să-mi reproşez eu? Eu, până la momentul la care am predat dosarul, mi-am facut treaba. De acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am ce să comentez. Dar ar fi trist să clasezi cauza pentru dorinţa de a face rău cuiva”, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, Mihaiela Iorga.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co