REGIONAL

Va fi construit un nou centru de transplant multi-organ la Spitalul „Sfânta Maria”

Consilierii Generali au Capitalei au decis să aprobe parteneriatul între municipalitate şi Primăria Sectorului 1 prin care, în curtea Spitalului Sfânta Maria, din Bucureşti, va fi construită o nouă clădire în care ar urma să se facă transplanturi hepatice, pancreatice şi pulmonare, scrie B365.ro.

Proiectul a fost aprobat cu 37 de voturi ”pentru” şi 8 „împotrivă”.

Principalele obiective stipulate în proiect sunt „efectuarea de transplanturi în condiţii moderne, echivalente celor oferite în centrele de transplant din Europa şi internaţionale, prin intermediul unor echipe de specialişti foarte bine pregătiţi în specialităţi interconectate; asigurarea unui nivel optim al stării de sănătate şi al calităţii vieţii cetăţenilor; asigurarea accesibilităţii la servicii medicale complexe, din toate specialităţile; garantarea calităţii şi siguranţei actului medical; creşterea satisfacţiei profesionale a medicilor datorită condiţiilor noi de muncă; creşterea gradului de sănătate al populaţiei”.

Construcţia ar urma să aibă trei niveluri subterane, parter şi 7 – 10 etaje supraterane (n.r. în funcţie de cum se va stabili prin Studiul de Fezabilitate), cu o suprafaţă totală cuprinsă între 5.500 metri pătraţi şi 7.000 metri pătraţi. Noua construcţie ar urma să fie finanţată din bugetul Primăriei Sectorului 1, în timp ce Primăria Generală a Capitalei va pune la dispoziţie terenul şi va achiziţiona parte din echipamente.

Noul centru al Spitalului Sfânta Maria ar urma să angajeze personalul medical specializat pentru transplantul hepatic, pancreatic şi pulmonar, urmând ca activitatea să fie extinsă şi cu specialităţile gastroenterologie, chirurgie generală, pneumologie, chirurgie toracică, chirurgie infantilă şi chirurgie cardiovasculară.

În baza parteneriatului, Consiliul Local al Sectorului 1 are obligaţia de a construi imobilul, pe terenul aflat în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi a-l preda în exploatare cu scop medical spitalului clinic Sfânta Maria. Noul corp ar urma să fie unit prin pasarele de actuala clădire a spitalului.

Conform proiectului, noul centru ar urma să ofere servicii medicale la un nivel înalt, în specialităţile chirurgie generală, chirurgie hepatică, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, chirurgie oro-maxilo-facială, gastroenterologie, ORL, ATI, medicină internă, oncologie, reumatologie, recuperare medicală, cardiologie, neurologie, analize medicale, de laborator şi investigaţii imagistice complexe, care vor fi extinse cu specialităţile pneumologie, chirurgie toracică, chirurgie infantilă, chirurgie cardiovasculară.

Sursa: B365.ro

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co