CULTURA

Tranzacţie de 1 miliard de dolari în publishing

Un gigant media cumpără 22% din editura care publică „Urzeala Tronurilor”, iar aceasta ajunge la o valoare de piaţă de peste 3,5 miliarde, scrie Mediafax. Astfel, Bertelsmann îşi va majora participaţia pe care o deţine la editura Penguin Random House, ajungând la un procent de 75%, într-o înţelegere cu grupul britanic media Pearson, în valoare de un miliard de dolari, potrivit Hollywood Reporter.

Compania britanică media Pearson, celălalt acţionar al grupului editorial, va rămâne cu o participaţie de 25% din Penguin Random House, în urma înţelegerii care este aşteptată să se finalizeze în septembrie şi aşteaptă aprobarea autorităţilor.

Acordul, prezentat ieri, stabileşte o valoare de piaţă a editurii de 3,55 miliarde de dolari. Pearson va obţine aproape un miliard de dolari din vânzare, dintre care 382 de milioane vor fi folosite într-un program de recumpărare de active.

În urma finalizării acrodului, Pearson nu va mai avea voie să vândă participaţia de 25% timp de 18 luni, iar Bertelsmann va fi prima companie care va avea dreptul de a se oferi să cumpere în cazul în care firma decide să vândă.

Bertelsmann deţine o participaţie de 75% din RTL Group, compania de televiziune care controlează FremantleMedia şi care deţine controlul total asupra editurii revistei Gruner + Jahr.

Markus Dohle, director Bertelsmann, va rămâne director general al Penguin Random House, poziţie pe care o deţine din 2013, de când compania a fost înfiinţată. Cu participaţia de 75%, Bertelsmann va putea numi preşedintele comisiei de directori din cadrul grupului editorial.

Penguin Random House a fost creată în 2013 ca urmare a fuziunii editurii americane cu cea britanică. Penguin Random House este formată din 250 de edituri individuale de pe cinci continente. Compania publică peste 15.000 de titluri noi în fiecare an. Între acestea, „50 de umbre ale lui Grey” şi „Urzeala Tronurilor”.

Sursa: Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co