SPORT

Tenis: Victorii ale româncelor în calificările pentru Australian Open

Noi victorii pentru tenisul românesc! Mihaela Buzărnescu (541 WTA) şi Ana Bogdan (125 WTA) au avansat în această dimineață în turul 2 al calificărilor din cadrul primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, scrie Mediafax.

Mihaela Buzărnescu a învins-o pe Olga Govorţova (Belarus, 173 WTA), scor 7-5, 5-7, 6-2, în timp ce Ana Bogdan (125 WTA) a câştigat în faţa olandezei Arantxa Rus (177 WTA), cu 3-6, 6-1, 6-4.

Buzărnescu a acces în manşa secundă a calificărilor după ce a trecut de o jucătoare mai bine poziţionată cu 368 de locuri. Govorţova, fost număr 35 mondial, a fost dominată de jucătoarea din România, intrată în calificările de la Melbourne graţie clasamentului protejat. Buzărnescu şi-a adjudecat primul set cu 7-5, după o revenire excelentă de la 3-5, apoi Olga a câştigat cu acelaşi scor manşa secundă.

Buzărnescu a început bine decisivul, extrem de agresivă, iar adversara ei nu a mai luat decât două game-uri, la 3-0 şi 5-1. Sportiva din România s-a impus în două ore şi 22 de minute, scor 7-5, 5-7, 6-2. În turul doi o va înfrunta pe Olivia Rogowska (Australia, 275 WTA), posesoare a unui wild-card.

Bogdan a acces şi ea în turul secund al calificărilor din cadrul Australian Open. Sportiva din Sinaia a avut emoţii după un prim set cedat cu 6-3, însă a revenit în al doilea, pe care l-a câştigat cu 6-1. Tensiunea a crescut însă în actul al treilea, în care olandeza a avut 4-3, dar Ana a revenit pe final şi a reuşit să câştige trei game-uri la rând.

Bogdan o învinge pe Rus cu 3-6, 6-1, 6-4, în două ore şi patru minute, iar în meciul următor se va duela cu Ellen Perez (Australia, 634 WTA). Atât Bogdan, cât şi Buzărnescu încearcă să se califice în premieră pe tabloul principal de la Australian Open, acolo unde le aşteaptă Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig.

Sursa: Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co