Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Sute de permise reţinute într-o singură zi

Pe parcursul unei acțiuni de o zi care a avut ca obiectiv prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate pietonilor și vehiculelor ce au acest drept, polițiștii rutieri au aplicat peste 6.300 de sancțiuni contravenționale și au reținut 238 de permise de conducere.
La data de 20 iunie a.c., polițiștii rutieri au acționat la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R., pentru creșterea siguranței rutiere, fiind verificat în special modul în care sunt respectate regulile privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor și vehiculelor ce au acest drept. La acțiunile organizate au participat 1.870 de polițiști, dintre care 1.172 din cadrul structurilor poliției rutiere.
Pe parcursul activităților desfășurate, au fost aplicate 6.323 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Din totalul acestora, 281 au fost pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public, iar 110 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept. De asemenea, au fost reținute 238 de permise de conducere pentru nerespectarea altor norme rutiere.
Totodată, polițiștii au constatat 51 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și 22 de infracțiuni de altă natură

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co