Stiri

Săptămâna voluntariatului, în sectorul 6

Primăria Sectorului 6 organizează în această săptămână campania „VIS- voluntar în social”.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 lansează campania cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a atrage voluntari în activităţi de susţinere a categoriilor sociale defavorizate, cum ar fi copiii din centre de plasament sau bătrânii singuri.

Ziua de ieri a fost dedicată gătitului sănătos și grădinăritului în cadrul Centrului de Zi „Sfântul Andrei”. Copiii au fost supravegheați de voluntari dornici să se implice în astfel de activităţi.

Până vineri sunt programate numeroase acţiuni, printre care: o masă rotundă dedicată voluntariatului, un concurs de șah și un curs de animație.

Totodată, pentru persoanele vârstnice din cadrul unui asemenea centru va exista o demonstrație în dresaj canin, urmată de o invitație la dans.

Acest eveniment reunește anual zeci de persoane care doresc să facă un bine și aleg să fie voluntari, chiar și pentru o săptămână.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co