REGIONAL

S-a deschis complet pasajul rutier de la Piaţa Sudului

Pasajul rutier de la Piaţa Sudului a fost deschis integral circulaţiei, duminică, inclusiv pasajul pietonal, în timp ce trecerile de pietoni de la suprafaţă au fost desfiinţate, scrie B365.ro. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că până la începutul lunii septembrie se va relua şi circulaţia tramvaielor.

„Este un obiectiv de investiţii pe care l-am preluat într-un stadiu fizic de execuţie de 60 la sută. Din cauza slabului management, acest proiect a fost blocat. Beneficiile sunt foarte mari, în special, pentru această zonă. Practic, fluidizează traficul în zona de sud a Capitalei, creşte viteza de circulaţie şi scade cu aproximativ 70 la sută timpul de aşteptare în trafic”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Pasajul rutier are patru benzi, două pe fiecare sens, precum şi opt lifturi şi patru scări rulante. Primarul general a spus că are garanţia constructorului că până în septembrie va fi redată şi circulaţia tramvaielor.

„Până la începerea şcolilor, în jurul datei de 10 septembrie, avem angajamentul constructorului ca şi zona de tramvai să fie inaugurată şi lansată”, a subliniat Firea.

La rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, consideră finalizarea proiectului un „succes enorm” şi promite că în aproximativ două luni vor fi lărgite Şoseaua Berceni şi Şoseaua Turnu Măgurele şi va fi construită o parcare park&ride la metrou Piaţa Sudului.

„Veţi vedea că această zonă, într-o lună-două, acest proiect extrem de important va fi continuat cu lărgirea Şoselei Berceni până la linia de Centură, cu lărgirea Şoselei Turnu Măgurele, cu parcarea park&ride de la staţia de metrou Piaţa Sudului. Aceste lucruri vor fi demarate în 30-40 de zile”, a spus Băluţă.

Întrebat dacă crede că pasajul de la Piaţa Sudului se va inunda la orice ploaie, la fel ca cel de la Unirii, primarul Sectorului 4 a spus că proiectul îşi doreşte să fie „impecabil”, însă testul ploii va demonstra asta.

Circulaţia prin pasajul Piaţa Sudului a fost deschisă, în 28 aprilie, pe câte un fir în ambele sensuri.

Citiți tot articolul pe B365.ro

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co