Stiri

S-au împlinit 28 de ani de la mineriada din iunie 1990

Miercuri, s-au împlinit 28 de ani de la Mineriadă, termenul cu care au fost denumite violenţele la care a fost martoră România postdecembristă. În timp ce ţara îşi aminteşte de acele momente violente, victimele îşi aşteaptă dreptatea în instanţă, dosarul aflându-se încă în cameră preliminară.

Mineriada din iunie 1990 a fost cea de-a treia acţiune de acest gen petrecută în România după evenimentele din 1989. Cea din luna iunie a avut loc în zilele de 13, 14 şi 15, în Bucureşti, când forţele de ordine au intervenit, susţinute de mineri, împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii.

Judecătorii nu au reușit nici până în prezent să soluţioneze această cauză. Dosarul se află în cameră preliminară, magistraţii având abia sarcina de a stabili dacă instanţa a fost sesizată în mod legal.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei. Un număr de 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, sunt învinuite.

Procurorii militari susţin că există probe care atestă faptul că aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămarea integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a altor 1.242.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co