Stiri

Regele Mihai se întoarce pentru totdeauna în ţară

Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă. Pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi cel regal. Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară au fost trase la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a sosit pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Română.Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns la Castelul Peleş, la ora 13.31 si a fost depus în Holul de Onoare al fostei reşedinţe regale.Pe sicriu va fi amplasată coroana de oţel făcută din tun, care a fost purtată de Regele Carol I şi Regele Ferdinand, la încoronare. La ora 18.00, corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co