Stiri

Promisiunea Olguţei Vasilescu pentru 2019

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, insistă că salariile bugetarilor nu au scăzut, comentând că aceia cărora li s-au micşorat veniturile nu depăşesc un procent de 3%, însă aceştia nu vor avea curaj să-şi arate fluturaşul de salariu pentru că aşa s-ar vedea sumele mari pe care le primeau.

„Cei care se aşteptau să le scadă salariile au primit fluturaşi şi au văzut că nu le scad şi nu mai au de ce să fie nemulţumiţi. Iar cei care au primit fluturaşii şi au văzut că le scad probabil că nu or să vă trimită niciodată fluturaşii pentru că sumele sunt foarte mari şi atunci aţi vedea de unde le-a scăzut salariul. La aproximativ 3% dintre bugetari scad salariile, nu mai mulţi. (…) E adevărat că se creşte pe diferenţă din anul 2019. Abia atunci cei cu salarii mici vor avea creşteri mult mai mari decât ceilalţi. Anul acesta e cel mai greu an din punctul de vedere al legii salarizării pentru că unii, 3%, scad, iar pentru ceilalţi s-a asigurat transferul contribuţiilor şi foarte puţin le-a crescut netul. Creşterile mari încep din 2019 pentru bugetari”, a declarat, duminică seară, ministrul Muncii, la Antena 3.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co