Stiri

Profesorii, în stradă!

Pentru mulți profesori, Școala Altfel a început cu proteste. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ au pichetat Guvernul pentru salarii mai mari, îndepărtarea inechităților salariale și decongestionarea claselor cu prea mulți elevi. Protestatarii au cerut demisia Guvernului Cioloş din cauza proiectului de ordonanţa privind legea salarizării, pe care au calificat-o drept o „glumă proastă” . Ei spun că potrivit acesteia, profesorii care ar urma să vină în sistem ar avea salarii chiar mai mici decât acum. Sindicaliștii au încercat să atragă atenția responsabililor că actualul sistem de salarizare este nemotivant, nu încurajează performanța profesională și că nu atrage către acest sector vital tinerii cu vocație.

Profesorii sunt nemulțumiți de inexistența dreptului legal al personalului didactic cu vechime de cel putin 34 de ani de a se pensiona la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.

Dascalii atrag atenția asupra creșterii alarmante a numărului de agresiuni fizice și verbale asupra personalului didactic, săvârșite de către elevi sau de reprezentanții legali ai acestora, susținând ca principală cauză o constituie inexistența unor dispoziții legale prin care personalul didactic să fie protejat împotriva unor astfel de acțiuni. Cu privire la cererile sindicaliștilor, ministrul Educației și Cercetării a dat asigurări că soluțiile sunt întotdeauna de găsit pe calea dialogului.

Membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ spun că dacă nu vor ajunge la niciun rezultat în negocierile cu membrii Guvernului, vor organiza miting, apoi vor intra în greva.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co