Stiri

Principesa Margareta, un nou mesaj către români

Custodele Coroanei transmite un nou mesaj către români, după decesul Regelui Mihai, precizând că va continua munca Majestăţii Sale.”Chemată a fi urmaşa bunului Rege Mihai, care mi-a lăsat ca sfântă moştenire iubirea şi credinţa faţă de România, voi continua munca şi voi respecta legământul său. În eforturile pentru dezvoltarea şi consolidarea ţării, voi avea ca model exemplul părintelui nostru şi convingerea lui în destinul poporului român. Aduc adâncă recunoştinţă celor patru generaţii anterioare ale familiei mele, care au creat legătura între ţară şi Casa Regală. O sută cincizeci de ani care au adus României instituţii moderne, dezvoltare, consolidare şi deschidere către lume. În lunga sa viaţă, al patrulea rege al României a găsit sprijin în credinţă, în speranţă şi în răbdare. În toate împrejurările, el a răspuns cu dreptate şi, când a fost posibil, cu iertare. Sunt sigură că, în viitor, românii vor rămâne iubitori de Coroană, uniţi în conştiinţă şi acţiune, pentru propăşirea naţională, în contextul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. Cu emoţie şi onoare, cu simţ al datoriei, ca bună româncă şi Custode al Coroanei, îmi închin viaţa şi munca naţiunii noastre şi românilor de pe tot Pământul. Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a transmis Custodele Coroanei.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co