Stiri

Președintele Senatului Universității Cantemir, la ceas aniversar

Echipa București TV îi transmite doamnei Profesor Universitar Doctor Corina Adriana Dumitrescu, Președintele Senatului Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, un sincer si calduros, „La mulți ani”. Televiziunea noastră dorește să-i facă o surpriză dnei. Profesor Universitar Doctor Corina Adriana Dumitrescu cu ocazia zilei de naștere. În cele ce urmează vă prezentăm câteva dintre evenimentele unde Președintele Senatului a luat cuvântul, iar  televiziunea București TV a fost parteneră media.  Prin aceasta o sarbătorim pe doamna Profesor Universitar Doctor Corina Adriana Dumitrescu,  o personalitate marcantă a învățământului superior românesc și mai ales un bun român.

La Subforumul Doamnelor Președinte de Universități, eveniment organizat de universitate în parioada 1- 5 iunie 2017 , doamna Profesor Universitar Dr. a accentuat importanța învățământului particular în lume.

Pe 24 ianuarie Universitatea a organizat evenimentul cu titlul „Unirea ca izvor de putere, 24 ianuarie 1859”, iar doamna Prof. Univ. Dr. Corina Adriana Dumitrescu l-a evocat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

La Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Profesorul Universitar Doctor Corina Adriana Dumitrescu lucrează din 1990,  iar din 2007 a ocupat funcția de rector al acestei Universități, în prezent fiind Președintele Senatului. Domnia sa împreună cu fondatorul Universității Prof. Univ. Dr. Momcilo Luburici au conferit în 2006 titlul de Doctor Honoris Causa Majestății Sale Regelui Mihai I al României.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co